Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Georgescu, la Sinteza Zilei: TVA-ul nu se va micşora, iar cota unică nu se va modifica până la sfârşitul anului

Publicat in Antena 3, miercuri 9 mai 2012 ·

În această seară, invitatul special al lui Mihai Gâdea la Sinteza Zilei este vicepremierul Florin Georgescu. Ce a găsit în vistieria guvernului, ce majorări de salarii şi pensii poate face, ce plan de relansare al economiei are şi când vom scăpa de austeritate, acestea sunt doar o parte din întrebările la care noul ministru al finanţelor Florin Georgescu va răspunde, în exclusivitate, la Sinteza Zilei.

Vezi principalele declaraţii ale acestuia:

- Este în hotărârea Parlamentului, prin care s-a aprobat investirea Guvernului Ponta, un punct, aşa cum a fost şi în 1999, în decembrie, cu Mugur Isărescu, un articol care prevede suspendarea mea de la BNR de la depunerea jurământului până la încheierea mandatului acestui guvern. Aşa scrie în hotărârea Parlamentului.

- Aşa cum se menţiona în spaţiul public, în a fi ministrul Finanţelor sau membru al guvernului este bine a avea o anumită vârstă, mai mică decât am eu acum. Aşa încât e ca la fotbal, mai ajuţi echipa, dar vreo 15 - 20 minute, dar după i-a lăsat pe cei care aveau vârsta adecvată să îşi continue activitatea. Eu mă voi întorce la BNR după aceste 6 luni. La BNR este o activitate interesantă, care mi se potriveşte.

- După ce tragem linie la finalul anului, când funcţionăm liber pe piaţă, import - export, ne aflăm în situaţia unui stat debitor. Populaţia consumă, guvernul cheltuieşte şi economia privată investeşte. Aceste elemente sunt mai mari decât producţia naţională. Trebuie să ne împrumutăm ca să aducem importuri. Producţia este mai mică decât consumul, diferenţa fiind de 100% - producţie, 114% - consum. Acum consumăm cu 2 - 3 procente peste ce producem. Că nu mai sunt surse de finanţare.

- Dacă nu eşti în stare să te promovezi singur, ajungi să apelezi la creditori. În această stare a ajuns România.

- În 2008 au venit banii peste noi,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°