Şi-a făcut debutul în Urzica, în 1987, pe când era inginer stagiar. Absolvise Metalurgia şi lucra la un Institut de cercetări din Capitală, ca specialist în metalografie. "La Otopeni, unde institutul avea un punct de lucru, am văzut la un coleg, Ştefan Alexandrescu, proiectant de maşini agricole, mai multe caricaturi făcute de el, pe care şi le înşirase lângă planşetă. Mi-a plăcut ideea şi i-am zis că pot să fac şi eu aşa ceva. Am făcut nişte desene, pe care i le-am arătat, cerându-i părerea. M-a sfătuit să merg la redacţia Urzica. Şi m-am dus. Erau acolo doi tipi care se ocupau de partea grafică, Mirodoni şi G.D. Constantinescu. Le-am arătat desenele, le-a plăcut unul dintre ele şi au zis că-l vor publica în următorul număr. Îţi dai seama? Era singura revistă de umor din ţară şi a publica acolo era o mândrie", îşi începe povestea Puiu Găzdaru. Avea atunci 27 de ani.

Cum desenele cu tentă politică sau socială aveau "interzis" în presa vremii, prima caricatură semnată de el, apărută în Urzica, înfăţişa "un cetăţean care vine noaptea acasă, beat mangă, ţinând în braţe un semn mare, asemănător cu cele de circulaţie, reprezentând "făcăleţul interzis între orele 24 şi 8", şi pe nevastă-sa, aşteptându-l cu respectiva unealtă de bucătărie în braţe". După două luni, alte două desene de-ale sale văd lumina tiparului, în aceeaşi revistă de umor. "Pe primul desen am luat 90 de lei, adică trei kile de carne. Ştii, caricaturiştii sunt nişte oameni foarte ataşaţi ideii de caricatură şi se ajută între ei. Pe timpul ăla eram şi foarte puţini... Făceam expoziţii, participam la concursuri. Dar îmi făceam, în paralel, şi meseria de inginer", adaugă Puiu Găzdaru.

Întâlnirea cu Marius Tucă

Ulterior, a început să publice la "Ora", "Mangafaua" şi "Moftul Român". În 1994, începe colaborarea cu Jurnalul Naţional. "Într-o zi treceam pe şoseaua Bucureşti-Piteşt