Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT LUJERULUI. Bogdan Opriţa, coordonator SMURD: Patru persoane rănite au fost internate, restul sunt în investigaţii, dar sunt în stare stabilă

Publicat in Gandul, joi 10 mai 2012 ·

UPDATE 2 Patru dintre cei 24 de răniţi care au ajuns la Spitalul Floreasca în urma accidentului din Pasajul Lujerului au rămas până în prezent internaţi, doi fiind în clinica de ortopedie şi ceilalţi doi la secţiile de chirurgie plastică şi neurochirurgie, a declarat, joi, medicul Bogdan Opriţa.

"Până în prezent au fost internate patru dintre victimele rănite în accidentul din Pasajul Lujerului, probabil aceasta va fi şi cifra totală. Dintre aceştia, doi au fost internaţi în clinica de ortopedie, cu fracturi la gambă, unul în clinica de chirurgie plastică, cu o plagă la scalp, iar a patra victimă este în clinica de neochirurgie, cu un traumatism cranio-cerebral de nivel II", a spus coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

El aprecizat că pacientul internat la secţia de neurochirurgie şi-a pierdut conştienţa pentru câteva momente şi are un traumatism cranio-cerebral "destul de urât".

UPDATE Dr Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD, a declarat că trei victime sunt internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar celelalte persoane aduse de ambulanţe sunt în investigaţii, dar sunt stabile. Vatmanul rănit nu a ajuns la Floreasca.

O primă evaluare a medicilor arată că 25 de persoane au fost rănite în urma accidentului de tramvai petrecut în Pasajul Lujerului din Capitală, 15 dintre acestea fiind transportate la spital, a declarat coordonatorul SMURD, Bogdan Opriţa.

Potrivit sursei citate, sunt 25 de victime, însă "numărul nu este final", medicii continuâd evaluarea pacienţilor.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, 15 răniţi au fost transportaţi la spital.

Bogdan Opriţa a precizat că trei dintre victime sunt în stare gravă, având traumatisme cerebrale, iar restul au diverse fracturi.

Între răniţi se află şi un copil care a fost transportat cu ambulanţa la Spita

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°