Premierul Victor Victor Ponta a anunțat ieri că îl menține în funcție pre prefectul de Gorj, Andrei Liviu Vasile. Prefectul, de profesie profesor, a fost dovedit ca plagiator. potrivit hotnews.ro. Liviu Andrei Vasile este al doilea reprezentant al Guvernului Ponta, după Ioan Mang, ministrul Educației, acuzat de plagiat. Prefectul de Gorj
Liviu Andrei Vasile
Sursa: www.prefecturagorj.ro
"Prefectul de Gorj rămâne în funcție. Trebuie să respecte legea și să-și facă datoria față de Guvern și față de obligațiile legale pe care le are", anunța ieri premierul Victor Ponta, în prima sa vizită de lucru, efectuată în Gorj, județul unde a fost ales ca deputat.
Numai că Liviu Andrei Vasile, prefect de Gorj, a fost acuzat și dovedit ca plagiator al unei lucrări științifice. Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) a decis în data de 2 martie ca Andrei Liviu Vasile, prefect al județului Gorj și profesor la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, "se face vinovat de plagiat".
Întrebat de hotnews.ro despre decizia de plagiat emisă pe numele săuprefectul a replicat: "Nu sunteți în temă cu alte răspunsuri". Apoi a închis telefonul.