Un tramvai din linia 41 care s-a blocat pe şine într-un pasaj din Capitală s-a dovedit a fi o provocare prea mare pentru cei trei vatmani care au băgat în spital 86 de persoane.
Trei tramvaie de pe linia 41 au fost implicate într-un accident rutier de proporţii, ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.25. Evenimentul a avut loc în Pasajul Lujerului din Bucureşti, pe sensul spre Piaţa Presei Libere, şi s-a soldat cu 86 de victime. Dintre acestea, două sunt în stare foarte gravă, având multiple plăgi şi traumatisme cranio-cerebrale.
Neprofesionalismul celor trei vatmani a produs cel mai grav accident rutier din istoria Capitalei. Primul tren s-a defectat şi a rămas blocat pe şine, chiar în curba din pasaj. Oprit în mijlocul pasajului, conductorul s-a dat jos pentru a afla care este problema, fără să anunţe însă nici dispeceratul, nici vreun coleg că staţionează.
Click pe infografie pentru a vizualiza
Călătorii au rămas în tramvai, aşteptând ca defecţiunea să fie remediată. În mai puţin de cinci minute, un alt tren a intrat în pasaj, observându-l în ultima clipă pe cel dintâi, din cauza vizibilităţii scăzute din unghiul în care se afla. Cu toate acestea, vatmanul din al doilea tramvai a reuşit să frâneze la timp şi s-a oprit la jumătate de metru de vehiculul defect.
Martorii spun că acesta a intrat în pasaj cu o viteză regulamentară, respectiv de maximum 30 de kilometri la oră. Vatmanul s-a dat şi el jos din tramvai cu intenţia să-şi ajute colegul, însă nu a trecut mai mult de un minut şi a apărut al treilea tren care a provocat dezastrul.
Al treilea tramvai le-a lovit violent pe celelalte două oprite pe linie, după ce a coborât panta de intrare în pasaj cu o viteză mai mare decât cea legală, după spusele călătorilor. În acel moment, aproape toţi pasagerii au căzut unii peste alţii, lovindu-se de aparatele d