Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarii maghiari critică Guvernul României. Vezi ce i-a supărat

Publicat in Jurnalul, joi 10 mai 2012 ·

Europarlamentarii maghiari au atacat, miercuri seara, în discursurile rostite în Parlamentul European, primele măsuri luate de Cabinetul Victor Ponta instalat la Bucureşti, relatează agenţia de presă MTI, preluată de site-urile de ştiri din Ungaria.

Astfel, europarlamentarul Kinga Gál (FIDESZ, partidul la putere în Ungaria) a apreciat drept inacceptabil ca prima măsură a noului Guvern socialist-liberal al României să fie retragerea unui drept acordat anterior minorităţilor naţionale, cu referire la linia în limba maghiară a UMF Târgu Mureş.

Kinga Gál consideră drept scandalos faptul că noul Executiv de la Bucureşti a abrogat actul normativ care prevedea înfiinţarea unei facultăţi cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, un drept pe care cei 1,5 milioane de maghiari din România îl solicită de mai mulţi ani şi care în sfârşit le fusese asigurat în mod legal. Totodată, Kinga Gal a afirmat că este de neconceput că pentru prima oară de la schimbarea de regim, în programul Guvernului României să nu se pomenească nimic despre minorităţile naţionale şi că un lider liberal al acestui Guvern a declarat că drepturile minorităţilor sunt privilegii exagerate.

King Gal s-a adresat liderilor grupurilor parlamentare socialist şi liberal din cadrul Parlamentului European, "care militează pentru aceste drepturi, de multe ori din cauza unor presupuse încălcări ale unor drepturi”, ce vor face acum, când este vorba despre "încălcări reale ale drepturilor minorităţilor”.

La rândul său, europarlamentarul Csaba Sogor, din UDMR, a atras atenţia că formarea unui nou Guvern la Bucureşti este rezultatul adoptării unei moţiuni de cenzură, a cărei principală temă a fost înfiinţarea liniei maghiare în cadrul UMF Târgu Mureş. Csaba Sógor a afirmat că noul Guvern al României "nu este dispus nici măcar să recunoască existenţa" comunităţii maghiare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instalaţiile de produs zăpadă artificială au fost pornite în Poiana Braşov

Mediafax acum o ora
Vineri dimineaţa, în Poiana Braşov au fost puse în funcţiune instalaţiile de produs zăpadă artificială.

Cel puţin zece morţi în Spania, într-un incendiu într-un azil de bătrâni în apropiere de Zaragoza

News.ro acum 49 minute
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un incendiu într-un azil de bătrâni la Villafranca de Ebro, o localitate în nord-estul Spaniei, anunţă salvatori locali, relatează Reuters. ”Cel puţin zece persoane au murit în incendiul unui azil de bătr

Vremea se răceşte, în special în vestul României, până la mijlocul lunii decembrie

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se va răci în toată ţara, în special în vestul României, până la mijlocul lunii decembrie. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, mai

UPDATE - Bucureşti - Incendiu într-un bloc din sectorul 3 / Două femei în vârstă, salvate de pompieri - FOTO. VIDEO

News.ro acum o ora
Un puternic incendiu a izbucnit vineri într-un apartament dintr-un bloc din sectorul 3 al Capitalei. O femeie de 70 de ani din apartamentul afectat de incendiu şi o alta, de 83 de ani, din alt apartament. au fost evacuate.

Video Minori traficați și exploatați prin muncă. Polițiștii din Covasna au destructurat un grup infracțional cu ajutorul autorităților din Ungaria

Adevarul acum 48 minute
Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și exploatare prin muncă forțată a fost destructurat de polițiștii din Covasna, cu sprijinul DIICOT și al autorităților din Ungaria.

Ministrul Apărării, întrevedere cu comandantul MARCOM! Importanța strategică a Mării Negre în context aliat, pe agenda celor doi oficiali

Ziua Constanta acum 2 ore
Joi, 14 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, în Marea Britanie, cu comandantul Comandamentului Maritim Aliat (MARCOM) de la Northwood, viceamiralul Mike Utley. Potrivit MApN, în cadrul discuțiilor, oficialul român a e

Donald Trump despre războiul dintre Rusia și Ucraina: „Trebuie să înceteze!”

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a declarat joi, 14 noiembrie, că administraţia sa se va concentra pe războiul Rusia-Ucraina, relatează CNN. Trump mai spune că va lucra din greu pentru ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să înceteze. „Vom lucra din gr

Calendar-Ortodox Ce sărbătoare este astăzi, 15 noiembrie. Începe Postului Nașterii Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv. Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea di

Primarul comunei Tomnatic din judeţul Timiş, dar şi contabila sa, trimişi în arest preventiv într-un dosar de fraudă cu bani europeni

News.ro acum o ora
Primarul comunei Tomnatic, Vasiu Stoian, precum şi contabila a două firme controlate de acesta, Romina Schaak, care este angajată şi ca referent pentru achiziţii la Primăria Tomnatic, au fost trimişi în arest preventiv, în urma unei decizii a ÎCCJ.

Pericolul major al alegerilor prezidențiale. Rolul PNL în blocarea alianței PSD-AUR

Informația Harghitei acum o ora
Ultimul sondaj CIRA realizat la comanda EVZ arată că în finala alegerilor prezidențiale au șanse să intre trei candidați. Marcel Ciolacu este creditat cu 29% intenție de vot, pentru Nicolae Ciucă ar vota 19% dintre români, în timp ce pentru George S

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/6°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°