Finala de ieri a adus un soare de neatins în inimile românilor plecaţi prin Europa. Cum facem însă să rămînem legaţi din ce în ce mai mult de acest sentiment? Vezi AICI imagini FOTO de la finală!
Prin primăvara lui 2009 stăteam în noroaie pînă la genunchi, alături de zeci de muncitori români, pe viitorul Aviva Stadium din Dublin. Ei îl construiau, eu vorbeam cu ei şi făceam un fotoreportaj pentru acest ziar. Se aflase de curînd că Bucureştiul va urma Dublinului pentru găzduirea finalei Europa League. Muncitorii români erau fericiţi pentru munca lor (au fost cîteva sute în total cei care au contribuit la ceea ce e astăzi cel mai modern stadion irlandez), dar şi pentru că Bucureştiul urma să găzduiasca un asemenea eveniment.
Azi, la trei ani şi ceva distanţă, Europa mare, din Irlanda pînă în România, are nenumărate stadioane noi - printre care şi al nostru. Ăsta românesc, al nostru. Făcut cu bune şi cu rele, mai încet sau mai greu, mai cu scandal sau cu soare. Însă stadionul asta al nostru aduce mare mîndrie prin toată Europa, pe unde se afla români.
Stăm aici, încă atît de mulţi, la mii de kilometri distanţă, peste văi şi mări, şi ne uităm ore întregi (poate cu lacrimi în ochi, ascunse de cei din jur), de cîteva zile pe galeriile foto de pe siteurile românesti. Iar ceea ce a scris Tolo ieri a rezonat cu viteza luminii, prin mii de unde online nevăzute, cu mulţi dintre noi, astia plecaţi. Sîntem mîndri şi fericiţi de ceea ce vedem, de eveniment în sine. Avem colegi sau prieteni care au plecat de la joburile de aici (şi nu e un moment bun să ceri "zile libere pentru fotbal" în actuala piaţă a muncii din Europa) sau de lîngă familii pentru a fi cîteva zile acolo, acasă. Din Dublin a plecat în Bucureşti un tată, împreună cu băieţelul lui de doar 6 săptămîni! Din Ungaria au venit români, după o noapte întreagă pe tren, din Madrid
