Finala Europa League a pus Bucureştiul şi România pe harta turistică a Europei şi a generat încasări din turism de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unei analize a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
"Cu ocazia acestui eveniment, Bucureştiul a fost invadat de pasionaţi ai fotbalului: spanioli, români şi alte naţionalităţi. Cu câteva zile înainte de finală au sosit primii spanioli, astfel hotelierii din Bucureşti au găzduit în această perioadă aproximativ 10.000 de turişti spanioli, gradul de ocupare ajungând la 95%, pentru că în Capitală s-au cazat şi peste 10.000 de români veniţi din provincie", se arată într-un comunicat al federaţiei.
Capitala are aproximatv 22.000 de locuri de cazare în hoteluri.
Cu această ocazie, Bucureştiul a avut, potrivit FPTR, cel mai ridicat număr de turişti străini înregistrat vreodată, aproximativ 25.000.
Deşi au fost hoteluri care au practicat în această perioada tarife "uriaşe", numărul acestora a fost mic, astfel că media cheltuielilor de cazare a fost de 120 euro de persoană pe noapte. Durata medie a sejurului a fost de 2,5 nopti, încasându-se pentru cazare aproximativ 3 milioane de euro de la turiştii spanioli.
Turiştilor spanioli din hoteluri li s-au alaturat alţi 15.000 de compatrioţi sosiţi cu avioane charter, care au stat în Bucureşti sub 24 ore.
Cei aproximativ 25.000 de turişti spanioli au cheltuit în fiecare zi, în medie, 150 de euro pentru mâncare, băutură şi cumpărături, valoarea totală a încasărilor fiind de aproximativ 6 milioane de euro.
Acestor cheltuieli li se adaugă un milion de euro reprezentând transportul în Bucureşti şi transferurile de la şi către aeroport.
"Am constatat în această perioadă sprijinul deosebit al organelor abilitate, care au verificat unităţile de cazare şi alimentaţie publică şi au dispus planuri de măsuri fără a apli