Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa de la Bucureşti a făcut 2,7 milioane de lei profit, pe primul trimestru

Publicat in Adevarul, joi 10 mai 2012 ·

Bursa de Valori București SA a obținut în primul trimestru din 2012 un profit net de 2,77 milioane lei, în creștere cu 26% față de același interval al anului trecut și cu 140% mai mare față de trimestrul patru din 2011. O contribuţie importantă la acest profit a avut-o oferta Transelectrica.

Cifra de afaceri a Bursei de Valori Bucureşti a fost de 5,03 milioane lei în primul trimestru din 2012, cu 16% mai mică față de un prim-trimestru al anului trecut.

Rezultatul foarte bun de anul trecut însă, care a fost de 5,98 milioane lei, s-a datorat listării acțiunilor Fondului Proprietatea pe 25 ianuarie 2011, fapt ce a determinat un vârf trimestrial de lichiditate pe piața de acțiuni din 2008 până în prezent.

Citeşte pe Forbes.ro despre bătălia dintre bursele din Londra, Viena şi Varşovia, petru atragerea Fondului Proprietatea la propria cotă

Piața produselor structurate a crescut de trei ori față de primul trimestru din 2011, pe fondul diversificării ofertei și a interesului tot mai mare al investitorilor pentru aceste tipuri de instrumente.

Volumul de produse structurate tranzacționat în piață a fost de aproape 8 milioane de unități în primul trimestru din 2012, cu aproape 70% mai mare față de trimestrul patru din 2011, pe fondul prelungirii programului de tranzacționare de la ora 16:45 la 18:30, din 16 ianuarie 2012.

Află aici care sunt demersurile făcute de London Stock Exchange pentru atragerea companiilor româneşti de stat, aflate pe lista de privatizare

Veniturile din activitatea de admitere și menținere la tranzacționare a emitenților și din vânzarea de informații bursiere au înregistrat creșteri în primele trei luni din 2012 de 39%, respectiv 58%.

Rezultatul din activitatea financiară a reprezentat un profit cumulat de 1,24 mil.lei față de pierdere în primul trimestru din 2011, care a fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 20 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 32 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 53 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 44 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°