Mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat, ieri, pe strada Nicolae Filimon, în incinta societăţii Cefin România SRL, unde trei bărbaţi s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
Potrivit inspectorului-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Marian Becheanu, ieri, în jurul prânzului, Costin Burtoiu, administrator la SC Garden Beauty SRL, şi Gheorghe Bulunez, zilier la aceeaşi societate, au vrut să scoată apa dintr-un cămin de colectare, folosind o motopompă cu motor termic. „Doi lucrători ai SC Garden Beauty SRL efectuau lucrări într-un cămin de vane, în vederea evacuării apei din cămin cu o pompa acţionată cu un motor termic, pe care au introdus-o în cămin. La un moment dat, lor li s-a făcut rău, iar Marian Gălăţeanu, mecanic la Cefin România SRL a încercat să-i salveze, dar i s-a făcut şi lui rău", a declarat Marian Becheanu, care a mai precizat că accidentul de muncă este cercetat de o comisie formată din inspectori de muncă de la ITM Constanţa şi din poliţişti, care vor stabili împrejurările şi cauzele producerii evenimentului. Medicii sosiţi la faţa locului i-au stabilizat pe tei trei folosind măşti cu oxigen şi i-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, cei doi angajaţi ai societăţii Garden Beauty SRL au rămas internaţi: Costin Burtoiu, administratorul societăţii, la secţia de Reanimare, iar Gheorghe Bulunez - la secţia Medicală I. Angajatul societăţi Cefin România SRL, Marian Gălăţeanu, a fost externat. Reprezentanţii societăţii Cefin România, în incinta căreia s-a petrecut accidentul de muncă, au refuzat să comenteze.
Despre cele două societăţi
Potrivit datelor Registrului Comerţului, societatea Garden Beauty SRL a fost înfiinţată în anul 2003, având ca obiect de activitate întreţinere peisa