Ritual extrem într-un templu din sudul Indiei. Familiile de credincioşi îşi aduc aici bebeluşii pentru un obicei greu de înţeles cel puţin pentru europeni.
Copiii între trei luni şi doi ani sunt pur şi simplu aruncaţi de pe acoperişul templului. Căderea le este amortizată de o foaie de pânză ţinută de câţiva bărbaţi, asemenea celor folosite de pompieri în situaţii limită. La templul indian însă, nu este vorba de nicio catastrofă ci doar de credinţa că ritualul va întări organismul copiilor.
Ar fi, de fapt, un gest de mulţumire al părinţilor adresat zeilor care i-au binecuvântat cu copii. Aşa încât, de îndată ce micuţii împlinesc câteva luni, sunt aduşi şi supuşi "marelui salt".
Evident, există şi criticii. Mulţi spun că obiceiul este barbar şi le cer autorităţilor să-i pună capăt, Până acum, însă, credinţa s-a dovedit mai puternică.