Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raonic, cu impresia, Federer, cu experiența și cu soluțiile. Un meci care a luminat turneul

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 10 mai 2012 ·

Elvețianul a supraviețuit unui meci foarte greu în turul 2 la Madrid, câștigând, 4-6, 7-5, 7-6 în fața talentatului canadian Milos Raonic

“Sunt mereu încrezător că pot juca de la egal la egal cu primii patru, ba chiar pot câștiga contra lor. Tot ce trebuie să fac e să-i duc în tiebreak, și am mereu convingerea că pot face asta, pentru că mă bazez pe serviciul meu. Iar în tiebreak, totul se poate decide cu un punct sau două”. E o declarație mai veche a lui Milos Raonic, dar care surprinde bine o parte din filosofia de joc a tânărului canadian ce și-a anunțat, la Madrid, intențiile de mărire imediată în clasamentul ATP.

Planul lui Raonic a devenit realitate în setul decisiv al meciului cu Roger Federer, din turul 2 al tabloului masculin, dar nu s-ar putea spune că Raonic “l-a dus” pe Federer acolo, în sensul că s-a chinuit pentru asta. Din contră. Raonic i-a pus probleme uriașe elvețianului, care, așa cum recunoștea după meci, a avut momente când nu-i mai era foarte clar dacă o va scoate la capăt cu bine. Milos a fost în control bucăți însemnate din joc, impresionând nu doar cu serviciul, că asta știam deja despre el, dar și cu loviturile năprasnice de pe fundul terenului și cu o mobilitate și o viteză de reacție neașteptat de bună pentru un tip de gabaritul lui.

În continuarea articolului, citește cum a explicat Federer nevoia de a juca serviciu-vole, urmărește cea mai spectaculoasa faza a meciului si afla ce a scris pe Twitter Raonic imediat după meci. Toate astea, pe treizecizero.ro Elvețianul a supraviețuit unui meci foarte greu în turul 2 la Madrid, câștigând, 4-6, 7-5, 7-6 în fața talentatului canadian Milos Raonic

“Sunt mereu încrezător că pot juca de la egal la egal cu primii patru, ba chiar pot câștiga contra lor. Tot ce trebuie să fac e să-i duc în tiebreak, și am mereu convingerea că pot face asta, pentru că mă bazez pe serviciul meu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 7 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 7 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 5 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Hermannstadt-Farul Constanţa, 0-0, în Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida de la Sibiu s-a terminat la egalitate, 0-0. Hermannstadt ajunge astfel la 26 de puncte în clasament, iar Farul acumulează 24 de puncte, fiind pe locurile 9, respectiv 11. Tot sâmbătă se dispută partida Gloria Buzău-Universitatea Craiova, de

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-5°
dum.

-5°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°