Zona euro sare din criză în criză, dar moneda sa pare imună la efectele haosului din jurul acesteia. În pofida paraliziei politice din Grecia, alegerilor din Franța și agravării situației din Spania, euro a scăzut foarte puțin, doar până la 1,2930 dolari.
Deși este prima oară în ultimele luni când moneda unică scade sub pragul de 1,30 dolari, euro se menține în cadrul unui interval stabilit încă din decembrie 2011, mărginit de valoarea minimă de 1,2667 atinsă la mijlocul lunii ianuarie și de vârful de aproape 1,35 dolari atins la sfârșitul lui februarie, consideră publicația financiară „Wall Street Journal”.
Află mai multe despre impactul rezultatelor alegerilor din Franța și Grecia asupra cursului monedei unice
Dramă la bursă
În comparație, bursele europene s-au prăbușit. Miercuri, bursa spaniolă a atins valoarea minimă din ultimii opt ani și jumătate, în timp ce indicele bancar Euro Stoxx a atins nivelul minim de la începutul lui 2009. La rândul lor, obligațiunile unor țări periferice se află sub presiune: dobânzile obligațiunilor spaniole cu scadența la 10 ani au depășit pragul psihologic de 6% pentru prima oară în acest an.
Citește și de ce peste 50% dintre investitori cred că Grecia va părăsi zona euro până la sfârșitul anului
„Cel mai des sunt întrebat de ce euro nu a scăzut mai mult având în vedere situația economică din cadrul zonei euro”, a declarat pentru WSJ Paul Robinson, președintele departamentului de cercetare pe piața valutară la Barclays.
Investitorii preferă un euro în marjă
Deși Robinson și alți investitori consideră că, până la urmă, euro se va prăbuși la rândul său, situația prezentă a făcut ca fondurile de hedging și alți speculatori pe piețele valutare să nu mai parieze pe scăderea monedei unice, mulți folosindu-se de strategii care să le aducă profit de pe urma unui euro c