Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, a fost Ziua Naţională a României între 1866-1948. Ziua este legată de trei evenimente importante din istoria modernă a ţării noastre.
Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen depune jurământul în faţa Parlamentului.
Pe 10 Mai 1877, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României.
Pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar ţara a fost ridicată la rangul de Regat.
Ziua este marcată anul acesta de Casa Regală a României prin mai multe evenimente publice care se desfășoară în București.
Click pe imagini pentru o fotogalerie cu Regele Mihai
Pentru nostalgicii Regalității, Muzeul Naţional Peleş a deschis, anul trecut, o inedită expoziţie dedicată Regelui Mihai, cu peste 100 de fotografii cu fostul suveran, care nu au mai fost publicate până acum, dar şi alte obiecte personale sau acte cu mare valoare istorică.
Provenite din vasta arhivă muzeală, fotografiile imortalizează diverse etape ale vieţii şi domniilor fostului suveran, din copilărie până la plecarea din România.
Regele este surprins atât în momente oficiale, vizite, banchete, descinderi pe linia frontului, întâlniri cu mari personalităţi, cât şi în momentele de intimitate, alături de de familie, de câinii preferaţi sau antrenat în diverse activităţi. Şofează, cântă la pian, fotografiază, meştereşte în atelierul său mecanic sau face drumeţii prin pădurile de la Sinaia.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!