Grecia se află la a treia încercare, cu şanse slabe de reuşită, de a forma o coaliţie de guvernare, în urma alegerilor de duminică. Evangelos Venizelos, liderul socialiştilor (Pasok), clasaţi pe locul al treilea în preferinţele electoratului, a primit ieri sarcina formării viitorului cabinet.
Anterior, liderului stângii radicale, Alexis Tsipras, şi cel al partidului conservator Noua Democraţie (Antonis Samaras) au eşuat în această încercare.
AlexisTsipras a declarat că nu a reuşit să formeze o alianţă cu partidele principale din cauza insistenţei sale privind respingerea măsurilor de austeritate cerute de UE şi FMI, care parte a acordului de împrumut. Negocierile cu partidul comunist KKE şi cu Stânga Democratică au eşuat şi ele.
Pasok şi Noua Democraţie susţin însă că o alianţă între cele două principale partide nu ar fi suficientă pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare.
„E clar că în actualul stadiu al acestui proces, nu putem ajunge la o soluţie, dar trebuie să continuăm efortul", a declarat liderul Pasok Evanghelos Venizelos. Pasok e un partid foarte nepopular, privit drept arhitectul austerităţii şi a obţinut numai 41 din cele 300 de locuri ale Parlamentului.
UE a plătit ieri 4,2 miliarde de euro din cele 5,2 miliarde de euro ale ultimei tranşe a împrumutului către Grecia, dar a blocat 1 miliard de euro până la întâlnirea de luni a miniştrilor de Externe ai euro-zonei. Rata şomajului în Grecia a atins un nou record în februarie: 21,3%.