Pentru un suporter, un meci nu începe la fluierul de start al arbitrului. Începe mult mai devreme. În Piaţa Enescu sau Piaţa Constituţiei. Cu prelungiri în centrul istoric. Cele mai lungi şi frumoase prelungiri.

E dificil să scrii fără să faci abuz de superlative despre tot ce a fost ieri la Bucureşti. Capitala României a respirat pentru o zi fotbal adevărat. Ba, în plus, chiar s-a ridicat la înălţimea evenimentului.

Poate că în finala nu au fost Barcelona sau Manchester United, dar au fost Athletic Bilbao şi Atletico Madrid. Însoţite de suporteri frumoşi, de basci eleganţi cu paharele de vin în faţa teraselor de pe Lipscani. Sau cu madrilieni liniştiţi după nenumăratele sticle de bere consumate.

Au fost spanioli fericiţi. Au adus cu ei entuziasmul, pasiunea şi voia bună. Sentimente cu care ne-au molipsit şi pe noi, bucureştenii, oameni prea resemnaţi cu problemele noastre obişnuite pentru a cunoaşte fericirea unui meci de fotbal.

Seara totul s-a mutat pe stadion. Am avut norocul să stau chiar lîngă galeria lui Bilbao. De fapt, am fost singurul bucureştean de pe un rînd de suporteri echipaţi în totalitate cu tricourile şi fularele lui Athletic.

Fotbal din altă lume

În sfîrşit, fluierul arbitrului. Se joacă frumos. Fotbal organizat. Echipe bine aşezate pe teren. Joc gîndit, construit. Atît de bine gîndit că, dacă ai fi un geniu, ai putea ghici care ar fi următoarea mutare a adversarului. Pasă spre Muniain? Atac pe dreapta? Dribling în viteză? Preluare cu capul? Atîtea variante, atît de frumos!

Nici vorbă de haos, de joc dezorganizat. De la înălţimea peluzei, cu o panoramă perfectă asupra a tot ce se vede pe teren, înveţi să apreciezi mai bine ce înseamnă un joc defensiv, un contraatac, o presiune pe adversari.

Falcao cel inteligent

Şi vine golul. Primul gol. Falcao, probabil cel mai inteligent fotbalist pe care l-