Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana Câmpeanu:Vom păstra cota unică de 16%, cu cote mai mici la salariile sub 1.600 de lei

Publicat in Romania Libera, joi 10 mai 2012 · ·

Cota unică de impozitare de 16% va fi menţinută, dar, din 2013, se vor aplica cote mai mici în cazul salariilor sub 1.600 de lei, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu.

'Cota unică de 16% se menţine, dar pentru că avem categorii defavorizate şi pentru că salariul minim, din punctul meu de vedere şi din noile concepţii ale Uniunii Europene, nu creşte suficient de mult nici în această viziune (majorarea la 800 de lei, conform programului de guvernare al USL n.r), trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioadă determinată, nu vor depăşi salariul minim pe economie. De aceea, vom aplica nişte cote mai mici de 16%, din 2013. Până în 800 de lei, pentru că sunt persoane care lucrează patru ore şi au sub 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, între salariul minim şi 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%', a explicat Mariana Câmpeanu, citata de Agerpres.

Aceasta a precizat că s-a convenit un nivel maxim al cotei de impozitare de 16% 'şi i se spune în continuare cotă unică, deşi vom avea şi acele cote mai mici, pentru că ea se aplică şi la profit, tot 16% şi la altele'. Cota unică de impozitare de 16% va fi menţinută, dar, din 2013, se vor aplica cote mai mici în cazul salariilor sub 1.600 de lei, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu.

'Cota unică de 16% se menţine, dar pentru că avem categorii defavorizate şi pentru că salariul minim, din punctul meu de vedere şi din noile concepţii ale Uniunii Europene, nu creşte suficient de mult nici în această viziune (majorarea la 800 de lei, conform programului de guvernare al USL n.r), trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioadă determinată, nu vor depăşi salariul minim pe economie. De aceea, v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 27 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°