Cea de-a IV-a ediţie a Concursului Judeţean de Creaţie Plastică “Prietenii Naturii” şi-a desemnat câştigătorii ieri. Lucrările adunate din tot judeţul, sunt expuse, la loc de cinste, la Grădiniţa cu Program Prelungit “Rândunica” din Târgu-Mureş, organizatorul concursului.
Lucrările artistice ale celor mici sunt expuse pe două panouri iar grupele de la grădiniţa “Rândunica” au ocazia să le admire dar şi să discute pe seama temelor alese. Astfel, grupa mare, coordonată de educatoarea Elisabeta Baciu, a discutat despre varietatea ideilor expuse în aceste lucrări. “La concurs au participat copiii de la grădiniţa noastră, dar şi de la alte grădiniţe din întreg judeţul, iar lucrările au fost foarte frumoase. Având profilul ecologic, cei mici au desenat doar lucruri constructive. La expoziţia lucrărilor, ei au observat imediat că planeta este tristă pentru că oamenii aruncă deşeuri. Cei mici au învăţat că, pentru a-i aduce veselia, trebuie să păstrăm cureţenia, să dunăm deşeurile”, a explicat Elisabeta Baciu, educatoare la grupa mare.
Competiţia s-a bucurat de implicarea şi interesul celor mici. La concurs au fost trimise un număr de 137 de lucrări de la 18 grădiniţe: Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16, Grădiniţa Piţigoi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12, Grădiniţa cu Program Prelungit “Căsuţa Fermecată” din Luduş, Grădiniţa nr. 2, Grădiniţa cu Program Normal din Pietriş, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 din Reghin, Grădiniţa “Paradisul Copilăriei”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Arlecchino”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 19, Grădiniţa cu Program Prelungit “Licurici”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3, Grădiniţa cu Program Normal Stânceni, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 15, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Reghin, Grădiniţa cu program Normal Cecalaca şi Gr