Indiferent dacă are bobul rotund, lung sau oval, orezul alb este soiul cel mai puţin recomandat de nutriţionişti. Din păcate, el este şi cel mai popular la noi. Află în continuare ce boli favorizează şi care sunt alternativele sănătoase.
Orezul este printre alimentele care se digeră cel mai uşor, motiv pentru care este indicat chiar şi bebeluşilor atunci când se începe diversificarea. În plus, el este şi o sursă de fibre alimentare, proteine, de magneziu, potasiu, vitamine din grupul B şi fosfor. Printre aminoacizii conţinuţi se numără triptofanul, care ne îmbunătăţeşte starea psihică. Cu toate acestea, nu toate soiurile sunt sănătoase.
Cel decorticat favorizează diabetul
Orezul alb pe care-l consumă românii (şi care este cel mai ieftin) este decorticat - în urma prelucrării, sunt îndepărtate coaja şi germenul, care conţin fibre alimentare, vitamine şi minerale. Pentru că orezul alb are un conţinut sărac în fibre, amidonul din acesta se absoarbe mult mai repede şi organismul este nevoit să producă o cantitate mai mare de insulină pentru a menţine nivelul glicemiei în limitele normale. Consumul frecvent de orez alb produce „furtuni glicemice" care cresc riscul apariţiei diabetului de tip 2, la fel cum se întâmplă şi atunci când mâncăm produse de panificaţie din făină albă, rafinată. De asemenea, el îngraşă dacă este consumat în cantitate mare, pentru că alimentele cu un indice glicemic ridicat declanşează senzaţia de foame mult mai repede şi ne determină deci să mâncăm mai des.
„Există totuşi o excepţie: orezul basmati, care, deşi are tot culoarea albă, nu este nociv. Amidonul pe care-l conţine are o structură diferită de cel din orezul alb. El se descompune mai lent şi se eliberează treptat în organism, nu brusc, precum cel din orezul decorticat", potrivit profesorului doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări