- Cultural - nr. 89 / 10 Mai, 2012 Il citesc pe Caragiale ca pe un scriitor ce a impus, prin operele lui, o viziune realist-ironica asupra umanului, ca pe un comediograf care si-a asumat un mod nou de a transcrie reactii sufletesti si comportamente, inregistrand, totodata, cu acuta vibratie polemica, tare si imposturi morale, prestigii inchipuite si moravuri. Il citesc ca pe un scriitor care, prin calitatile scrisului, prin forta de a intrupa o intreaga lume, prin exercitiul mimetic, traseaza, in fond, cu luciditate necrutatoare, profilul neamului sau, cu calitati, cu defecte, inconsecvente si inadecvari. Nu intamplator, Ana Blandiana isi exprima, candva, amaraciunea ca traim cu totii in "lumea lui Caragiale”, o lume "de vorbe fara acoperire, de forme care isi amana fondul”, o lume care nu poate fi parasita, pentru ca "singurul mod in care poti scapa din ea este sa o schimbi”. Privirea "rea” a lui Caragiale este una perfect exersata pentru inregistrarea si sanctionarea fisurilor din ordinea morala a lumii, dar ea are, in egala masura, si un substrat exorcizant. Prin perenitatea operei sale, Caragiale se lasa citit, astazi, din diferite unghiuri, dar, mai ales, continua sa ne descifreze el pe noi, in tot ceea ce avem mai adanc si mai inexprimabil. Lecturile diverse pe care textul caragialian le suscita si astazi nu sunt decat fete ale lumii noastre de ieri si de azi, definitii ale sufletului nostru, exasperante oglinzi ale fiintei noastre launtrice. Imi place sa-l citesc pe Caragiale ca pe un "personaj” al literaturii romane, care ne ofera, prin tinuta sa "diurna”, spectacolul unui om de o verva dezlantuita, histrionic si debordant, inclinat spre umor si ironie, dar predispus, alteori, si spre melancolie, spre dispozitia "grava”, serioasa. Sensibilitatea "enorma” si viziunea "monstruoasa”, marturisite de Caragiale insusi, se profileaza pe fundalul unei lumi confuze,