Reîntregirea salariilor bugetarilor români poate fi făcută anul viitor, în acest an fiind posibilă doar creşterea de 8% pe care Guvernul a stabilit-o pentru luna iunie, a declarat ieri şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, Jeffrey Franks.
În ceea ce îi priveşte pe pensionări, aceştia vor primi banii reţinuţi ilegal în mai multe tranşe. "Suma disponibilă nu va fi suficientă pentru a permite recuperarea totală imediată a salariilor, cât şi contribuţiile plătite de pensionări. Ceea ce rămâne până la recuperarea totală la salarii urmează să fie acordat anul viitor", a afirmat Jeffrey Franks. Premierul Victor Ponta a susţinut, însă, tot ieri, că a doua tranşă de majorare a salariilor din sectorul public va fi aplicată în luna decembrie a acestui an, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar. Într-un comunicat de presă transmis ieri de Guvern se precizează, de asemenea, că reîntregirea salariilor bugetarilor va avea loc în două tranşe, până la finalul anului 2012.
Jeffrey Franks: Dacă ancheta UE constată că au primit ajutor de stat, companiile care au contracte cu Hidroelectrica vor trebui să dea înapoi toată suma şi vor plăti şi o amendă în plus.
Grecia va primi următoarea tranşă din împrumutul extern, în valoare de 5,2 miliarde de euro, în pofida instabilităţii politice de la Atena.
Portugalia renunţă la patru sărbători legale pe fondul austerităţii şi deficitului de competitivitate. Jurnal economic cu Alina Neagu
Reîntregirea salariilor bugetarilor români poate fi făcută anul viitor, în acest an fiind posibilă doar creşterea de 8% pe care Guvernul a stabilit-o pentru luna iunie, a declarat ieri şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, Jeffrey Franks.
În ceea ce îi priveşte pe pensionări, aceştia vor primi banii reţinuţi ilegal în mai multe tr