Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel: O creştere economică "pe credit" ar agrava criza Europei

Publicat in Gandul, joi 10 mai 2012 ·

Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat, joi, în Bundestag că "o creştere pe credit" ar împinge Europa şi mai adânc în criză, declaraţia fiind un răspuns la apelurile opoziţiei şi unor state UE pentru măsuri de stimulare economică bazate pe noi datorii, potrivit Reuters.

De la alegerea socialistului Francois Hollande ca preşedinte al Franţei duminică, Merkel se află sub presiune pentru a accepta o relaxare a măsurilor de austeritate, prescrise de cea mai mare economie a zonei euro drept remediu la criza datoriilor.

Merkel a declarat în discursul din parlament că reducerea datoriilor şi încurajarea creşterii sunt "stâlpi gemeni" ai politicii europene şi nu căi alternative.

"Creşterea prin reforme structurale este logică, importantă şi necesară. Creşterea pe credit ne-ar împinge înapoi la începutul crizei, iar acesta este motivul pentru care nu trebuiesă o facem şi nu o vom face", a spus cancelarul.

Încurajată de victoria lui Hollande, opoziţia de centru-stânga din Germania cere un "pact al creşterii" pentru Europa, care să fie adăugat pactului fiscal pentru disciplină bugetar, semnat de 25 din cele 27 de state UE. Pactul fiscal trebuie, încă, ratificat de o mare parte a parlamentelor statelor care l-au semnat.

Vorbind după Merkel, liderul social-democrat, Frank-Walter Steinmeier, a acuzat guvernul de "letargie politică" şi a afirmat că Germania a rezistat bine crizei pentru că a introdus "un mix de politici de austeritate şi creştere".

Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat, joi, în Bundestag că "o creştere pe credit" ar împinge Europa şi mai adânc în criză, declaraţia fiind un răspuns la apelurile opoziţiei şi unor state UE pentru măsuri de stimulare economică bazate pe noi datorii, potrivit Reuters.

De la alegerea socialistului Francois Hollande ca preşedinte al Franţei duminică, Merkel se află sub presiun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 31 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 24 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 41 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°