Noua secţie, în care Ministerul Sănătăţii a investit două milioane de euro, are o capacitate de 25 de paturi.
Pe data de 17 mai, va fi inaugurată Secţia de Oncologie, de la demisolul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), cu 25 de paturi, care va asigura bolnavilor oncologici atât tratamentul necesar, cât şi o monitorizare cât mai atentă a stării lor de sănătate. Secţia a fost reabilitată şi modernizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.
„Ne-am gândit s-o reconstruim tocmai pentru a o lega de intenţiile Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), de construire a unui centru de radioterapie în curtea unităţii, pentru care s-au făcut deja studiile geotehnice. Demersurile s-au realizat pentru a vedea dacă terenul din jurul unităţii sanitare rezistă unei asemenea construcţii, cam ce calitate trebuie să aibă fundaţia etc.", a declarat directorul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Următorul pas este acela de a discuta cu proiectanţii, pentru a vedea care este soluţia cea mai bună, şi abia apoi vor fi demarate lucrările. În acest fel, a subliniat managerul, în cel mai scurt timp Constanţa va avea cel mai modern centru de terapie oncologie din ţară, acesta incluzând radioterapia şi chimioterapia. În ceea ce priveşte costul final al noii secţii de Oncologie, acesta se ridică la aproximativ două milioane de euro. Referitor la locaţie, s-a ales spaţiul de la demisol pentru ca bolnavii să fie cât mai aproape de centrul de cobalto-terapie.
În altă ordine de idei, în urma unei corespondenţe îndelungi purtate cu ambasada Suediei, în încercarea de a contacta spitale cu care să coopereze, conducerea SCJU va colabora cu mai multe unităţi sanitare de peste hotare. Una dintre acestea este Karolinska University Hospital, al treilea spital din lume ca şi calitate a serviciilor medicale, care a acceptat să încheie un parteneriat cu noi. Deocamdată, a precizat director