Între bla-bla-uri gonflate si adevar tinut la rece, Mircea Sandu & co - Romania - Bucuresti au reusit gazduirea unuia dintre cele mai mari evenimente fotbalistice actuale - finala Europa League. Ca sa dam Cezarului ce-i al sau si sa fim echilibrati, e firesc sa ne judecam naşul din toate punctele de vedere. Dincolo de toate celelalte rele care i se aduc si pe care le putem discuta, show-ul de-aseara reprezinta fara doar si poate un succes. Asadar, sincere felicitari!
Bucurestiul a fost pentru doua zile orasul infratirii spaniolo-basce-romanesti. S-a baut, s-a cantat, oamenii s-au bucurat, au fost civilizati si ne-au colorat in alb-rosu, cu tuse verzi, negre, mustati stufoase si basti purtate cu mandrie. Am vazut inca o data ce inseamna spiritul unor suporteri frumosi care cu mic cu mare au venit sa-si sustina favoritii. Ne-au dat o lectie de educatie, de fair-play si poate c-am putea lua notite.
Am tinut cu bascii pentru ca ma impresioneaza spiritul lor nationalist, pentru ca au fost echipa marilor surprize editia aceasta, fiindca imi doream ca traseul lor sa fie incununat cu aceasta cupa. Si nu in cele din urma, fiindca erau cotati cu a doua sansa.
Meciul s-a inclinat de la inceput la sfarsit, cu mici si firave exceptii, in favoarea madrilenilor. Au fost mai bine asezati pe teren, mai inteligenti tactic, mai experimentati, au avut o zi mai buna si au avut in fata, un atacant pur si simplu fabulos. Falcao a marcat doua goluri superbe, si-a confirmat inca o data valoarea, cota i-a crescut si mai mult si a castigat al doilea trofeu EL cu alta echipa, dupa ce anul trecut a reusit acelasi lucru cu Porto.
Verzii au avut o zi foarte proasta ieri, au fost prea apasati de importanta momentului, le-a lipsit experienta unui astfel de meci sau au fost pur si simplu mai slabi. Tinerii care au atras atentia tututor, Muniain, Iraola, Herrera, Sussaeta
