Traian Băsescu a lansat temele propagandistice ale reacţiilor sale viitoare, ca şi pe cele ale întregului arsenal democrat liberal din subordine, în săptămânile şi lunile ce vor urma – conservatorii antireformişti, cei care se pregătesc să impună României restauraţia, sunt cei care vor încerca să distrugă, să anihileze, să facă, deci, dispărute toate eforturile şi toate instituţiile rezultând din opera de reformă a statului.
Reforma statului a fost, în ultimii ani, una dintre obsesiile ideologice ale preşedintelui Băsescu, invocată ori de câte ori trebuiau justificate decizii nepopulare sau ori de câte ori preşedintele simţea nevoia de a-şi evidenţia acţiunile şi de a le deosebi de cele ale competitorilor săi politici. Acesta a fost argumentul prin care succesivele guvernări ale Partidului Democrat Liberal şi-au justificat în integralitate eforturile, aceasta a fost miza teoretică esenţială a puterilor pedeliste, aceasta a fost explicaţia tuturor nenorocirilor pe care guvernele Boc le-a adus-o românilor.
Dar despre ce reformă a statului vorbim? Trăim noi astăzi oare într-un stat cât de cât reformat? Haosul din învăţământul românesc, rezultat al unor acumulări succesive, dar menţinut şi amplificat de către noua lege a educaţiei naţionale, exprimă reforma? Eficienţa şi celeritatea sunt cu adevărat valori ale sistemului juridic din România? Corupţia a fost în mare măsură eradicată aşa cum guvernanţii PDL ne promiteau? Noua lege a sănătăţii, cea pentru care preşedintele insistă, va face oare şi altceva decât să privatizeze în mod aberant facilităţile spitaliceşti ale acestei ţări? Oare chiar nu există în România de astăzi niciun fel de influenţă a politicului asupra deciziilor juridice şi niciun fel de control politic asupra DNA-ului? Oare nu se mai întâmplă niciodată ca un prefect să poată influenţa votul concetăţenilor săi folosindu-se de structu
