Pentru cateva zile, Bucurestiul a devenit iberic: s-a dansat pe ritm de corida, s-a cantat in limba lui Cervantes, carciumile si-au schimbat meniu-n spaniola, iar berea a curs ca pe Dambovita. Dupa miezul noptii, vraja s-a spulberat si-n urma a ramas o Cenusareasa jegoasa.

Miercuri dupa-amiaza, cu doar cateva ore inainte de primul fluier al confruntarii dintre Atletico si Bilbao, Bucurestiu-i un mare furnicar, mai curat si mai vesel decat in cele mai bune zile ale lui.

Suporterii veniti de la celalalt capat al Europei au transformat stradutele din Centrul Vechi al Capitalei intr-o mare de steaguri si fulare cu insemnele echipelor favorite, iar fiesta spaniola are caracter general.

De la tanci de-o schiopa, punkeri si doamne bine, pana la batrani in baston, nu-i un spaniol in "civil": fiecare poarta un tricou, un fular, o tichie ori macar o peruca alb-rosie.

Pe Lipscani se canta Bamboleo, la crasma vecina se danseaza Menaito. Suporterii trec in grupuri, se opresc unii in fata altora si-ncep sa-si cante cu patos. Abia-mi scot aparatu' de fotografiat, ca spaniolii ma flancheaza din toate partile si ma prind in hora.

Cand se pornesc scandarile de stadion la unison, "Atleti" acopera boxele de la terase si toate fularele se ridica-n aer. Degeaba i-au separat autoritatile in doua Fan Zone-uri, in Piata Constitutiei si George Enescu, suporterii se bucura si danseaza impreuna.

Microbistii fac glume unii pe seama altora fara sa se aprinda. Adversari peste cateva ore, acum petrec la aceeasi masa si fac posta cate-un joint. Fara ochelarii la purtator, nu vad bine emblemele de pe tricouri si nu fac diferenta intre madrileni si basci.

Degeaba rade de mine colegu' de la sport cand ii marturisesc, entuzismata, ca "eu tin cu aia in alb-rosu" si-mi explic