Unul dintre cele mai moderne parcuri industriale din Transilvania urmează să fie construit la Turda, au anunţat reprezentanţii companiei Graells & Llonch.
Lucrările vor începe săptămâna viitoare, inaugurarea acestora având loc în prezenţa oficialităţilor din Turda, Cluj şi din Capitală. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi şi directorul general al companiei Graells & Lloch, dar şi ambasadorul Spaniei la Bucureşti.
Investiţie de 200 de milioane de euro
Graells & Llonch Administrare Parc Industrial SA are ca principal obiectiv căutarea şi implementarea a tot ceea ce este în beneficiul firmelor, după aprobarea în prealabil a consiliului de administraţie al parcului, susţin reprezentanţii companiei.
Investiţia din Turda se cifrează în jurul valorii de 200 de milioane de euro. Parcul industrial va dispune de spaţii de producţie, distribuţie şi logistică şi va aduce un număr semnificativ de locuri de muncă - în jur de 3.000, lucru important, ţinându-se cont de recentele disponibilizări de la Uzina Mechel Câmpia Turzii.
„Investiţia se va derula pe parcursul a patru ani. Documentele deja au fost depuse pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie, iar PUZ-ul a fost aprobal în şedinţa de Consiliu Local. Dacă investitorii se vor ţine de planul iniţial, parcul industrial va rezolva, în mare, problema locurilor de muncă din zonă", a explicat primarul oraşului Turda, Tudor Ştefănie.
Suprafaţa terenului destinat acestui proiect este de peste 545.700 de metri pătraţi, iar în total aria construită a parcului ajunge la 235.000 de metri pătraţi, potrivit datelor disponibile pe site-ul companiei de consultaţă imobiliară Cushman&Wakefield, promotorul proiectului.