Anotimpul britanic cu nori şi ploi interminabile apasă greu. Moţăiesc cu capul lăsat pe pupitru. Poate îmi revin. Nu prea ştiu din ce, ca să fiu sincer, dar vremea pare un argument bun. Mă trezesc însă subit din torpoare cu o idee năstruşnică. Dau buzna peste calculator şi vreau să împărtăşesc viziunea de la ceas de somn: România are un etos democratic puternic, poate mai viu chiar decât în Occident! Şi tocmai ce mă pregăteam de scris acest lucru, că taman acum senatorii votează legea votului uninominal cu un singur tur de scrutin. Partitocraţia are grijă să ne pună bine deoparte.

După un moment de buimăceală, prind curaj şi îmi curg privirea pe alte titluri. Aflu de pildă, că doi miniştri desemnaţi ai Educaţiei stau sub suspiciuni grave de plagiat (urât!). Mai citesc că actualul ministru al Justiţiei este bun în ochii lui Cătălin Voicu (intru în gardă!). Oare ce o mai fi însemnând şi asta? Cum spunea un prieten, se întoarce cumva Justiţia Rodica Stănoiu?! Observ de asemenea că domnul Marga vede în Putin un model pentru Europa. Mă frec la ochi, cu siguranţă mai dorm. Şi pentru că, după o cumpătare atentă, ajung la concluzia reconfortantă că dorm buştean, mă apuc de scris cu forţe proaspete.

Aşadar revin. România are o democraţie liberală tonică şi vivace. E adevărat, ne lipsesc instituţiile funcţionale, justiţia mai apără din când în când infractorii iar statul de drept şchioapătă. Dar a nu se confunda toate acestea cu lipsa etosului democratic. Şi aici avem un mare avantaj: democraţia la noi trăieşte din experienţă. Din acea sevă a vieţii care s-a născut în cotloanele cele mai negre ale comunismului. Din acel spirit asuprit care i-a împins pe oameni să iasă în stradă şi i-a învăţat să iubească libertatea. Din acel fapt de viaţă care îl făcea pe Nicolae Steinhardt să descopere libertatea în puşcărie. Acea libertate interioară pe care antichitatea clasi