Cursurile de înot, terasele, sălile de fitness şi culturism sunt doar câteva din ingredientele cu care sunt atraşi cei care vor să se ascundă de căldura verii.
Ştrandul Ostroveni, ce aparţine de Primăria Râmnicului, este un punct de atracţie pentru locuitorii Râmnicului. El se va deschide începând cu data de 15 mai, programul la „bălăceală" fiind zilnic între orele 8.00-20.00, iar cel al bazei sportive din imediata vecinătate, închiriată unei societăţi, fiind de la 8.00 la 4.00 (dimineaţa). Ştrandul s-a modernizat, are apa dulce dar şi apă sărată adusă de la salină, s-a schimbat nisipul, s-au modernizat bazinele, totul fiind pus la punct, aşa după cum spun edilii. Preţul unui bilet va fi de şase lei pentru adulţi şi patru lei pentru copii.
Piscina Enigama, locul unde copiii învaţă să înoate
Deschisă în urmă cu câteva zile, Piscina Enigma, situată la Casa Tineretului din Râmnicu Vâlcea, are avantajul că are dimensiunea unui bazin olimpic, dar are şi un bazin de înot pentru copii, unde cei mici învaţă să devină înotători. Tot la Enigma, într-o sală de culturism şi fitness, cei dornici îşi pot lucra... corpul. Terasa-restaurant stă la dispoziţa celor care vor să servească masa, iar prof. Silviu Grecu, îi aşteaptă pe copii să-i înveţe să înoate, sau să facă cursuri cu cei care sunt deja înotători. „Cursul costă 350 de lei şi se desfăşoară timp de două săptămâni, câte două ore pe zi, zece şedinţe. Programul la cursuri pentru începători este 10,30 -14.00, iar pentru avansaţi 14.00-18.00. Cursurile vor începe după 25 iunie, după vacanţa elevilor", a spus profesorul Grecu.
La Valentina, în Parcul Central
În staţiunea Băile Olăneşti, piscina Valentina situată în Parcul Central este zi lumină la dispoziţia turiştilor şi nu numai. Preţul este de 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii. Piscina are apă termală, apă sulf