Pentru cel de-al treilea an consecutiv, Asociația Prietenii Naturii România, organizatorul proiectului “Let's Do It, Romania!” în județul Sibiu îi invită pe toți locuitorii din județ să ia parte la mișcarea internațională de curățenie și să arate că le pasă de județul lor.
După succesul primelor două ediţii din 2010 şi 2011, la care au participat peste 7.000 de voluntari sibieni şi care au colectat peste 20.000 de saci de deşeuri din tot județul, este momentul unei noi provocări pentru județul Sibiu.
”Suntem în ultima săptămână de pregătiri pentru Ziua de Curățenie Națională. Avem încredere că sibienii vor fi alături de Let’s do it, Romania ! în lupta cu indiferența, motiv pentru care vă așteptăm în număr cât mai mare, sâmbătă, 12 mai, ora 8.00 am, să demonstrăm că se poate, că putem fi solidari, că putem da o lecție de ecologie”, anunță organizatorii.
Anul acesta, acțiunea de curățenie națională va îmbrăca o nouă formă: în fiecare județ s-au ales zonele în care se va face curățenie, pentru Sibiu fiind următoarele: malurile râului Cibin de la Gura Râului pana la vărsarea în Olt, cursul Sevișului de la Rășinari până la Șelimbăr, Valea Stezii si Curmatura, Pădurea Dumbrava, Valea Argintului (Cisnădioara, Cisnădie, DN1), zona Sadu, Valea Hârtibaciului (Agnita), partea de nord a județului (Mediaș)
Programul Zilei de Curățenie Naționale va fi următorul:
Orele 8:00 – 11:00
• Înscrierea voluntarilor la punctele de înregistrare
• Instructajul voluntarilor (Voluntarii vor primi un număr de telefon de la punctul de inregistrare, unde vor putea semnala eventualele probleme (e.g. s-au terminat sacii, nu pot găsi mormanul, accidente, situații speciale etc.))
• Formarea și completarea echipelor (dacă nu există echipe deja formate)
• Alocarea mormanelor
• Echiparea voluntarilor cu saci și mănuși (pentru cei care nu au