Medicii pot prescrie, din iunie, reţete în sistem electronic, acest program urmând să devină obligatoriu începând cu 1 iulie, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dorin Ionescu.
"Sistemul privind prescrierea electronică a reţetelor este pregătit să intre în funcţiune la 1 iunie. Astfel, medicii ar putea prescrie reţetele în acest sistem începând cu acestă zi, dar nu vor fi obligaţi. Este nevoie de o pregăire în acest sens", a explicat Dorin Ionescu.
Directorul general al CNAS a mai spus că, începând din 1 iulie, medicii vor fi obligaţi să prescrie reţetele în sistem electronic.
"Din 1 iulie, însă, medicii vor fi obligaţi să prescrie reţetele în sistem electromic. Totuşi, timp de câteva luni, prescrierea electronică va funcţiona în paralel cu cea clasică, până la sfârşitul anului", a adăugat Ionescu.
Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, anunţa, în martie, că a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru implementarea prescripţiei şi a dosarului electronic.
"Din 1 iunie, va demara sistemul de prescriere electronic, care va funcţiona o perioadă în paralel cu cel de acum", spunea Duţă.
Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată "Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS". Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.
Potrivit CNAS, avantajul prescripţiei electronice este acela că vor fi asigurate siguranţa tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii prin evitarea erorilor de prescriere şi acurateţea informaţiei. De asem