În seara zilei de 29 martie 2012, la lansarea cărţii de memorii a regretatului Radu Mărculescu, Mărturii pentru Judecata de Apoi, publicată de Editura Humanitas, am vorbit alături de mult admiraţii de mine (şi de alţii) Lidia Bodea, Neagu Djuvara şi C. D. Zeletin.

Printre altele am încercat să-i răspund Lidiei Bodea, care, în intervenţia sa, s-a întrebat, referitor la anii de teroare comunistă evocaţi în carte, care este explicaţia răului absurd, de mari proporţii, reprezentat de comunism şi, anterior, de fascism. („De ce – a vibrat dramatic vocea frumoasă a Lidiei Bodea – apare răul în lume?”)

Mi-e teamă că acolo, la lansare, n-am reuşit să mă fac înţeles, fiindcă nu mă simţeam deloc bine fizic (şi mai şi aveam instalat pe corp un holter, menit să-mi măsoare activitatea inimii pe o perioadă mai lungă). Reiau acum explicaţia dată în acele împrejurări.

Cum se ajunge la fascism, nu ştiu. Nu l-am cunoscut dintr-o experienţă directă. Ştiu doar că a dus la moartea a milioane de oameni nevinovaţi, ceea ce este de neacceptat şi de nescuzat. Că este – ca şi comunismul – ilegitim şi criminal, pentru a folosi memorabila sintagmă a lui Vladimir Tismăneanu. În cărţile despre fascism, extrem de numeroase, nu am găsit niciodată o explicaţie a generării lui, autorii ocupându-se aproape exclusiv de incriminarea faptelor fasciştilor. Sau am găsit o explicaţie exclusiv politică, nu şi una existenţială.

În schimb, comunismul l-am trăit, l-am studiat, am reflectat asupra lui o viaţă întreagă. Uneori am încercat să mi-l asum, să-i înţeleg regulile şi să le asimilez, să mă adaptez la situaţie ca să pot supravieţui. Până şi un om prins sub dărâmături după un cutremur luptă să-şi facă puţin loc ca să respire sau ca să-şi mişte picioarele strivite. Cam aşa am reacţionat eu.

Comunismul este un complot al învinşilor – din marea competiţie a vieţii – împ