Cazul nr. 1

Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi rămâi în preajma lor cu un amestec de nelinişte şi încântare, îţi dau o senzaţie ameţitoare de zbor şi te arunci, deşi în sinea ta ştii că nu se va termina prea ok experienţa. Important e că pluteşti, ce mai contează un cot julit la aterizare. So, just enjoy the ride! Nimeni nu spune că trebuie să o faci şi a doua oară. Deşi, cel mai probabil o vei face. E drept, de la un cot julit, poţi ajunge la un picior rupt ca să ai de ce să-ţi faci singur morală după aceea. „Cine m-a pus să mă combin cu ăsta sau asta”, dupa caz, număr şi gen. Şi chiar aşa, după un picior rupt şi vreo două palme pe care ţi le aplici terapeutic ,singur, în faţa oglinzii, zâmbeşti mai mult sau mai puţin încântat (a se citi tâmp) pentru că a fost o experienţă, ai văzut lumea de sus, te-ai ciocnit din picaj cu mama Pământ şi ţi-a mai rămas ceva, în afară de cucui… Nu prea poţi defini ceva-ul acela decât dacă te întorci la senzaţia de zbor. Iată cum se poate crea o buclă. Una în care poţi intra de bună voie şi nesilit de nimeni.La fel poţi ieşi. Cheia e să nu rămâi acolo veşnic, fără pauze de odihnă, pentru că într-un final sfârşeşti cu rău de înălţime şi au loc revărsări interioare neplăcute.

Pentru unii, toată tărăşenia devine un „must have”, cu inele, jurăminte, mers la primărie unde vorba lui Mircea Badea se înşiră sărăţele şi salată de boeuf (a se citi bef). După care, „hasta la vista, baby” sau, mai bine spus, hasta la vista zbor.

Cazul nr. 2

Mai sunt şi acei oameni care după ce că îţi ridică inima în gât, îţi mai înmoaie şi genunchii. De preferinţă într-o zi de examen, de maximă agitaţie la birou când toată lumea are nevoie de mintea ta brici sau când te pregăteşti să livrezi vreo replică usturătoare şi îţi pierzi sarcasmul pentru că rămâi gură cască. :O

Şi după câteva secunde