- Social - nr. 90 / 11 Mai, 2012 Am fost cautati la redactie de doi cetateni, din Faragau. Domnii Nicolae Lupei si Ioan Panca au venit cu aceeasi problema si, am inteles, in calitate de mesageri ai locuitorilor comunei, alarmati fiind de anuntul aparut in ziarul "Cuvantul liber” dat de Compania Aquaserv, privind sistarea furnizarii apei potabile in localitate, pentru neplata facturilor emise pentru consum. Va redam cele relatate de domnul Nicolae Lupei, fermier: "Am venit la dumneavoastra pentru a va relata, in urma comunicatului dat de Aquaserv in ziarul "Cuvantul liber”, ca la noi exista o problema intre consumatorii de apa potabila si furnizor, din cauza intermediarului interpus, care este Primaria comunei Faragau. Oamenii au platit de fiecare data, in totalitate, consumul de apa potabila, sunt la zi cu plata, iar acum sunt speriati, in urma comunicatului de presa, ca li se va sista furnizarea apei. Oamenii din comuna vor sa rezolve problema. Primaria nu ne-a anuntat de ceea ce se intampla cu plata facturilor catre Aquaserv. Avem si alte probleme cu apa, fiindca are suspensii de culoare maronie si nu stim care e provenienta lor. Eu consum mai multa apa fiindca am o ferma de vaci. Citirea contorului nu se face in prezenta mea, decat foarte rar, iar contorul, datorita depunerilor, este nelizibil, si de multe ori ni se inregistreaza un consum pausal. Daca ni se sisteaza furnizarea apei, vom avea o mare problema, fiindca pe raza comunei avem foarte putine puturi de apa”. Domnul Ioan Panca, consilier local al Primariei Faragau: "Situatia in privinta apei la Faragau este destul de curioasa. Furnizorul de apa potabila de retea este Aquaserv, beneficiarii sunt oamenii din comuna, dar contractul pentru apa este semnat intre Aquaserv si Primaria Faragau. Citirea contoarelor o fac doua persoane din primarie: Valentin Florea, viceprimar, si inca un functionar din primarie.