Cu câteva zile înainte de a împlini 25 de ani, în primăvara lui 1935 (sau 1936), Gavril M. primi numirea la fermă, ca administrator, cu notificarea că va trebui să se prezinte îndată la post“ e fraza inaugurală a romanului Când ne vom întoarce de Radu Mareş.

Urmează, ca în orice roman clasic, ca în cutare roman al lui Rebreanu, o definire a locurilor – a itinerariilor pe care le avem de străbătut. În mai multe dintre romanele anterioare ale lui Radu Mareş treceam pe lângă locurile tânărului inginer Gavril M.; în Anna sau pasărea paradisului (1972) Aanei Gavril (tot Gavril) imaginează viitorul; trebuie să ajungă „la ferma generalului”. Ar fi mereu un drum către „lumea cealaltă”: o lume descoperită cu o oarecare întârziere. „Mult mai târziu descoperi că în apropierea fermei exista o gară, că – totuşi – prin câmpie erau trasate numeroase drumuri, care reprezentau primele repere ale vieţii lui care, brusc, înregistrase o cotitură”.

La începutul anilor şaptezeci asistăm la triumfurile literaturii experimentale, a luxului stilistic. Topografiile propuse de Radu Mareş în anii şaptezeci sunt vagi, reţelele simbolice, aproximative. Ca şi în romanele altor colegi, „locurile” sunt desenate cu atenţie, dar cu grija de a nu le aşeza sub semnul unui realism compensatoriu. Locurile sunt desprinse de istoria lor. Suntem încă în vremurile oniricilor:

„Fapt e că oraşul n-are o istorie a sa. Există ruinurile ascunse sub pământ (un tumul gigantic) ale unei cetăţi scitice. Dar această rădăcină a primei istorii era prea veche, mortificată, fusese uitată şi nimeni nu se gândea într-acolo..”.

Există, prin urmare, şi numeroase apeluri la lumea veche – la straturile originare:

„În concepţia lui Rafael, oraşul reprezenta un amestec dubios, ca un corp deocamdată inform: aşezat la răscruce de drumuri, în mijlocul câmpiei; chiar şi sângele băştinaşilor era amest