Noua limuzină dezvoltă 245 de cai putere şi costă 79.500 de euro fără dotări opţionale.
Regele Mihai I a primit, ieri, cu prilejul Zilei Regalităţii, sărbătorită în fiecare an pe data de 10 mai, cheile noii limuzine care va fi folosită în permanenţă de familia regală, un BMW Seria 7.
De asemenea, limuzina va fi la dipoziţia Majestăţii Sale pentru ocaziile în care doreşte să conducă autoturismul. BMW-ul 730d dispune de un motor de 3 litri, diesel, care dezvoltă 245 de cai putere. Până ieri, familia regală a folosit un BMW 760 Li.
Alături de Principesa Margareta şi Principele Radu, Regele Mihai a depus o coroană de flori la statuia fostului monarh Carol 1. Cei trei au fost întâmpinaţi cu urale de aproximativ 150 de simpatizanţi.
Ziua Regalităţii a fost sărbătorită şi printr-un maraton regal. Sute de sportivi au alergat 42 de kilometri iar câştigatorul a primit o medalie din partea Casei Regale.
Seara s-a încheiat la Palatul Elisabeta unde a avut loc evenimentul "Garden Party", la care au fost invitaţi reprezentanţi ai tuturor comunităţilor şi profesiilor din România.
La 10 mai 1866, principele Carol I a fost proclamat domnitor. Tot la 10 mai, dar în 1881, Domnitorul Carol 1 a fost încoronat Rege al României.