Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE a revizuit în scădere prognoza pentru creşterea economică a României în 2012

Publicat in Antena 3, vineri 11 mai 2012 ·

Comisia Europeană (CE) se aşteaptă la o creştere economică a României de 1,4% în acest an, potivit prognozei economice de primăvară a UE, mai redusă faţă de estimarea din februarie de 1,6% sau de cea de 2,1% din toamna anului trecut, informează Mediafax.

Experţii CE, FMI şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti în perioada 24 aprilie-9 mai pentru evaluarea acordurilor cu România, au anunţat la finalul misiunii că estimează un avans economic de circa 1,5% pentru România în acest an.

Pentru anul următor, Comisia a redus prognoza de creştere economică a României de la 3,4%, cât anticipa în toamnă, la 2,9%.

Creşterea de 1,4% a PIB în acest an va fi susţinută în principal de cererea internă, notează CE. C

Chiar dacă populaţia şi companiile vor continua să-şi ajusteze situaţia financiară în prima jumătate a anului, continuarea trendului de creştere a numărului de persoane angajate, împreună cu inflaţia mai redusă, ar trebui să susţină venitul real cheltuibil.

Această evoluţie ar trebui să contribuie şi la revigorarea consumului privat în a doua jumătate a anului. Comisia estimează menţinerea ratei de creştere a consumului privat la 1,3% în acest an, urmată de o dublare anul următor la 2,6%.

Cererea externă va continua să aibă un impact negativ în 2012, din cauza perspectivelor economice ale UE, destinaţia a circa 70% din exporturile României.

Cererea mai slabă la export va afecta creşterea livrărilor la extern, în timp ce importurile vor avea avans mai lent, fiind susţinute de cererea internă. Creşterea deficitului comercial rezultată va conduce la majorarea deficitului de cont curent la 5% în acest an.

Exporturile vor avansa cu numai 2,9% în acest an, faţă de aproape 10% anul trecut. În 2013, creşterea exporturilor se va accelera la 5,8%. În acelaşi timp, importurile vor înregistr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 43 minute
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 37 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum o ora
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 3 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°