Fără să vrea, ministrul Ioan Mang intră puţin în atenţia opiniei publice. Un anodin senator de Bihor, "fără neamuri, fără planuri", ajunge dintr-o dată ministru.
Oamenii îl acuză de plagiat, îi studiază operele, se ajunge până în Japonia, Taiwan şi Israel. Şi, poate, nu este decât un început. Eu voi merge chiar mai departe, dar în trecut. De la Ioan Mang vom ajunge chiar la Nicolae Ceauşescu. Plagiatul are istorie în România. El a stârnit scandaluri atât de mari încât a fost nevoie să intervină Nicolae Ceauşescu în persoană pentru a arbitra conflicte imense între mari scriitori.
Unul dintre ele a avut loc după ce Eugen Barbu a publicat romanul "Princepele" în anul 1969. Autorul acestui roman era o personalitate literară agreată la vremea respectivă. El se evidenţia şi printr-o activitate publicistică de excepţie. Era greu de atacat. Totuşi Fănuş Neagu, un scriitor la fel de mare şi la fel de preţuit , atunci, i-a sărit, cum se spune, la găt. Ce se întâmplase?
La un moment dat Princepele, eroul principal din roman, se decide să îi suprime pe câţiva dintre scriitorii cei mai profitori şi obraznici. Liderul acestora, al cărui portret seamănă intenţionat cu Fănuş Neagu este înecat într-o groapă cu fecale. Din punct de vedere literar, scena este realizată cu multă măiestrie. Dar Fănuş Neagu turbează pur şi simplu. Îl acuză pe Eugen Barbu de plagiat, motivând că romanul respectiv este realizat prin preluarea de texte din multe cronici ale perioadei în care se petrece acţiunea. Îşi depune carnetul de partid. Radio Europa Liberă vuieşte. Se fac valuri mari. Ceauşescu intervine şi, oarecum, calmează lucrurile. Eugen Barbu nu tace. Timp de nouă ani publică şase volume intitulate "Caietele Princepelui" în care încearcă să demonstreze că romanele se fac din romane, poeziile din poezii. În general el doreşte să arate opiniei publice că toate cărţi
