Vitalitatea dansului contemporan de la noi, nedezminţită de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, se recunoaşte şi prin faptul că acesta nu se lasă copleşit de vicisitudini. Când dispare un sediu, apare un altul.

Când unul este în amorţire – precum Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, fără sală de spectacol de un an –, apare un alt locşor care se deschide creatorilor acestui domeniu coregrafic, care reînvie ca pasărea Phoenix din propria ei cenuşă.

Aşa a apărut în această primăvară CARTIERUL DE DANS, găzduit la Sediul UNESCO pentru tineret, chiar în mijlocul târgului, pe Bulevardul Magheru. Apariţia lui este rezultatul unui program curatorial non profit, iniţiat de Asociaţia Secţia de Coregrafie, pusă pe picioare de trei tineri dansatori şi coregrafi Vlad Merariu, Simona Deaconescu şi Sandra Mavhima, toţi trei licenţiaţi ai UNATC secţia Coregrafie şi actualmente masteranzi la aceeaşi universitate sau la altele. Numele lui Vlad Merariu l-am pomenit prima oară în toamnă, când a semnat coregrafia spectacolului caritabil Requiem. Nu ştii nimic despre mine, pentru partea concepută împreună cu Răzvan Mazilu şi interpretată de acesta din urmă. Până la acea dată, într-adevăr, nu ştiam nimic despre Vlad Morariu, dar acea coregrafie îl recomanda drept un creator inspirat. Despre Sandra Mavhima am scris nu de mult în paginile României literare, când şi-a lansat remarcabilul scurtmetraj de dans contemporan Collective Identity. Rămâne să mai aflu câte ceva şi despre Simona Deaconescu, pentru care, oricum, premiul pentru coregrafie primit în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC, ca şi alte activităţi din teatre sunt o bună recomandare. De astă dată, însă, nu este vorba despre propria lor creaţie. Înfăptuirea lor este un act de generozitate, care vădeşte şi o viziune clară asupra nevoilor acute ale breslei. Deja, două spectacole prezentate anterior în cadrul Cen