Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica externa a Marii Britanii - pierduta intre UE si restul lumii

Publicat in HotNews, vineri 11 mai 2012 ·

La 30 de ani după victoria în războiul purtat cu Argentina în Falklands, mulţi se întreabă dacă Marea Britanie mai este încă capabilă de asemenea fapte. Mai are încă forţa necesară, acum că nu are un portavion propriu şi este nevoită să opereze unul împreună cu Franţa? Dar mai ales, mai are voinţa? Privind recentele declaraţii şi asumări de poziţie, poate părea că în ultima vreme Anglia se concentrează în politica sa externă mai mult pe relaţia cu partenerii europeni decât pe restul lumii.

Poate că motivul izvorăşte din relaţia complicată a guvernului de coaliţie într-o ţară fără o experienţă vastă cu o astfel de situaţie. Poate că stresul zilnic de a găsi un echilibru între duritatea Conservatorilor şi entuziasmul pro-european al Liberalilor ia prea mult timp şi îngreunează privirea în afara frontierelor imediate. Cert este că politica asumată de actuala administraţie, anume de a fi în acelaşi timp „activ şi activist” în UE, adică de a proteja interesele britanice în interiorul Uniunii în paralel cu proiectarea lor în afară prin intermediul ei, impune dificultăţi în conturarea unei politici externe clare.

Atu-ul pierdut

Este oarecum ironică relaţia Marea Britanie – UE atunci când este vorba de relaţiile externe. Dacă pe domenii de politică internă sensibile (agricultură şi pescuit, de exemplu), britanicii sunt evident sceptici faţă de multe decizii bruxeleze, ei ar avea mult de câştigat folosind resursele Uniunii în afară. Să nu uităm că Înaltul Reprezentant al Politicii Externe şi de Securitate este baroneasa Catherine Ashton, unul dintre supuşii Majestăţii Sale (chiar dacă este politician laburist). În 2009 când a fost aleasă pe această poziţie, părea un bun compromis, asigurând Anglia că va avea un cuvânt greu într-unul dintre cele mai importante domenii de politică ale UE.

Cu toate acestea, o privire prin presa britanică la articole des

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 30 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Bîtlan Marius şi Bîtlan Lavinia aduc la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 117 din 09.10.2024, prin care se autorizează: Modificari elemente de tema de proiectare pentru construcţie autorizată cu A.C. nr. 15 din 17.02.2022, în judeţ

"Legea fugarilor" este constituțională. Sesizarea ÎCCJ, respinsă ca neîntemeiată de CCR

Ziare.com acum 11 ore
Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu "Legea fugarilor" a fost respinsă marţi, 29 octombrie, de Curtea Constituţională a României, care a stabilit că actul normativ este constituţional. Potrivit unui comunicat al CCR,

Un hotel cu 10 etaje s-a prăbuşit în Argentina - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un hotel cu zece etaje s-a prăbuşit marţi dimineaţă în oraşul de coastă Villa Gesell din provincia Buenos Aires din Argentina, a anunţat municipalitatea, relatează Reuters şi SkyNews. Între şapte şi nouă persoane, inclusiv muncitori de pe un şantier

Comisia Europeană a decis. De joi intră în vigoare tarifele vamale la importurile de mașini electrice pe baterii din China

Ziare.com acum 9 ore
De joi, 31 octombrie, intră în mod definitiv în vigoare tarifele vamale de până la 35,3% ale UE impuse producătorilor chinezi de vehicule electrice pe baterii, a informat Comisia Europeană (CE) într-un document postat online, transmite DPA. Taxele s

Alfred Bulai rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, potrivit ș

România a raportat autorităților internaționale un focar de gripă aviară. Primele cazuri au fost depistate în estul țării

HotNews acum 8 ore
România a anunțat apariția unor cazuri de H5N1 la păsări de curte, a transmis Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), citată de către Reuters. Anunțul survine în contextul în care Europa se pregătește pentru creșterea cazurilor de g

Geoană spune că nu ştie unde se ascunde cumnatul său fugar, Ionuţ Costea: „Neamurile nu ţi le alegi”

HotNews acum 5 ore
Mircea Geoană, candidat la președinție, afirmă că nu ştie unde se ascunde cumnatul său, Ionuţ Costea, condamnat la 6 ani de închisoare şi localizat de autorităţile judiciare în Turcia, dar fără a exista o adresă exactă. Geoană susține însă că toţi f

Muntele Fuji nu este acoperit cu zăpadă la finalul lunii octombrie pentru prima dată în 130 de ani

Mediafax acum 5 ore
Muntele Fuji nu este acoperit de zăpadă la finalul lunii octombrie pentru prima dată de când se fac înregistrări meteorologice. Acestea au început în urmă cu 130 de ani. Explicaţia are legătură cu vremea neobişnuit de caldă înregistrată în acest an

Norvegia va contribui cu 127 milioane dolari la achiziția unui sistem Patriot pentru România

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Apărării Naționale salută inițiativa Regatului Norvegiei de a sprijini România în achiziția unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot. Decizia guvernului norvegian de a contribui semnificativ la această achiziție, cu 1.4 miliarde NOK

UPDATE - Constanţa: Copil de patru ani, în stare gravă, după ce s-a jucat la o priză şi s-a electrocutat / El are arsuri pe aproape tot corpul / Victima, transportată la un spital din Bucureşti

News.ro acum 11 ore
Un copil de patru ani se află în stare gravă după ce s-a jucat la o priză şi s-a electrocutat, avânde arsuri de gradul doi şi trei pe aproape întreaga suprafaţă a corpului. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Grigore Alexandrescu

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

12°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

10°/17°
vin.

10°/19°
sâm.

7°/15°
Constanta
acum

mie.

5°/16°
joi

12°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/16°
joi

9°/15°
vin.

8°/16°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/17°