Avionul de la Bucureşti la Torino, via Roma, a fost plin de scriitori, editori, jurnalişti. Cel mai literar avion cu care-am călătorit vreodată. Poveşti cu Ana Blandiana despre ce i-a spus Pintilie după ce Reconstituirea n-a cîştigat Palme d’Or-ul (vă zic eu altădată), despre pierdut avioane, despre un fular rătăcit în aeroportul din Copenhaga şi zărit în vitrina de la Obiecte pierdute la cîţiva ani după, dar mereu în afara orelor de program ale biroului cu pricina. Dezamăgire în aeroportul din Roma – la chioşcurile de ziare au prea puţine reviste în engleză sau franceză. Dar cafeaua (un espresso cu fistic) mă binedispune instant.

Primul lucru pe care-am vrut să-l fac cînd am ajuns în Aeroportul din Torino a fost să desfac braţele şi să-i spun doamnei poliţiste de la „paşapoarte”: „Buon giorno, principessa!”. Doar că dna poliţistă era o roşcată încruntată şi prost dispusă, şi-am zis să nu risc din prima un scandal diplomatic.

În taxiul spre hotel, Clara (Mitola, traducătoare), îl întreabă pe taximetrist dacă ştie cine-a fost tipul care-a dat numele străzii pe care mergem. Începe un monolog de 15 minute despre rezistenţa din timpul celui de-al doilea război mondial, despre eroi, curaj, Mafie, Guvern, italienii care-ar avea nevoie de un lider care să-i conducă în lupta împotriva Mafiei etc. etc. Îmi dau seama că zilele întregi în care m-am uitat la Baywatch şi Sailor Moon pe Italia 1 au folosit la ceva, înţeleg aproape tot dintr-o conversaţie, chiar dacă e despre Mafie, nu despre salvamari.

Seara (am uitat să spun, e miercuri), mergem la Auditorium-ul de la Lingotto (acolo se-ntîmplă cea dea 25 ediţie a Tîrgului de carte de la Torino, cel mai mare din Italia, iar Spania şi România sînt invitate de onoare). Concert de Gală cu Ochestra Filarmonicii din Torino, soprana Anita Hartig, tenorul Teodor Ilincăi. Sala plină, se-aude de peste tot „romeni romen