Piesa lui Nicolae Ionel Oedip – datată de autor 1980, dar publicată în volum în 1997 – urmează îndeaproape tragedia lui Sofocle Oedip Rege. Bun cunoscă tor al Antichităţii, traducă tor al întregii opere vergiliene în română, autorul respectă scenariul elin şi înregistrează toate momentele anchetei întreprinse de protagonist spre a-şi izbăvi cetatea lovită de ciumă prin deconspirarea celui care l-a ucis pe fostul rege Laios.

După modelul antic, piesa modernă dezvăluie treptat adevărul că, în pofida eforturilor lui de a scăpa de prevestirea că va deveni paricid şi incestuos, Oedip şi-a omorât tatăl fără a-i cunoaşte identitatea. Personajele scriitorului român folosesc adesea argumente similare celor întrebuinţate de eroii lui Sofocle. În ambele piese, Oedip îl acuză pe Creon că unelteşte cu Tiresias să-l înlăture de pe tron (Să mă răstoarne vrea;/ Mă sapă-n chip viclean şi de-asta-a şi tocmit/ Pe-acest coţcar, pe-ăst vrăjitor 1 – Oedip Rege; Orb şi el,/ şi tu! V-aţi înţeles acum,/ când tu vrei tronul! – Oedip, 8). Cel învinuit, fratele reginei, răspunde că preferă să deţină autoritatea fără a simţi şi frământările domniei (Cui oare crezi că drag/ I-ar fi mai mult să stea în scaunul regesc,/ Mereu cu frica-n sân, decât să-şi aibe-un somn/ Tihnit, dar ca şi regii-având puteri? – Oedip Rege; Aş fi nebun să-mi iau povara/ şi grijileunui rege, când alături/ de tine şi Iocasta am puteri/ regeşti, dar fără tulburarea/ ce-i dată unui rege – Oedip, 8). Tot astfel, Iocasta se îndoieşte de prevestirile care au anunţat că Laios va fi ucis de fiul lui şi se bucură când acestea par a fi contrazise (O, unde-mi sunteţi voi, oracole zeieşti?/ De teamă că-şi va omorî pe tatăl său,/ Oedip s-a surghiunit. Dar Soarta-a vrut altcum – Oedip Rege; au minţit/ toţi ghicitorii, toate pitiile, toate-acele/ guri strâmbe bălmăjind în aburi vineţi! – Oedip, 9). Ulterior, când încear