După cum newsbv anunța în premieră la începutul acestei săptămâni, noul prefect al Brașovului este Mihai Mohaci, fostul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi fost senator. Acesta a fost numit oficial în cursul serii din vineri, când în Monitorul Oficial a apărut ordinul său de numire.
Totodată, funcția de suprefect va fi ocupată de făgărășeanul Cristian Drăghici, din partea PNL, cu toate că, inițial, se vehiculase că această funcție va fi ocupată de un membru al Partidului Conservator. Din informațiile newsbv ceremonia de numire în funcție a noii echipe de conducere a Prefecturii Brașov va avea loc duminică, de la ora 16.30.