Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare bancă americană a pierdut 2 mld. $ din "neglijenţă şi prostie"

Publicat in Capital, vineri 11 mai 2012 ·

JP Morgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, a anunţat o pierdere surprinzătoare de două miliarde de dolari în ultimele şase săptămâni, provocată de "investiţii complexe". Tranzacţiile riscante ar mai putea costa banca pierderi suplimentare de un miliard de dolari, a spus directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, potrivit BBC.

CEO-ul a invocat "greşeli, neglijenţă şi prostie" şi a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi. "Portofoliul s-a dovedit a fi mai riscant, mai volatil şi mai puţin eficient ca şi acoperire economică decât ne-am gândit noi. Au fost multe erori, superficialitate şi hotărâri proaste. Sunt greşeli flagrante, ce au fost autoprovocate şi nu acesta este modul în care dorim să conducem o afacere. Dar vom recunoaşte pierderea, vom trage învăţăminte, o vom repara şi vom merge mai departe", a explicat Dimon.

Dezvăluirea a dus la scăderea acţiunilor băncii cu aproape 7%, iar tranzacţiile eşuate reprezintă o adevărată ruşine pentru o bancă ce a ieşit din criza financiară din 2008 într-o stare mult mai bună decât alte insituţii financiare, iar asta pentru că s-a ţinut departe de investiţiile riscante care au afectat multe alte bănci.

Divizia de investiţii (CIO) este un braţ al băncii, folosit pentru tranzacţii care să acopere portofoliile deţinătorilor individuali. Hedging-ul este o practică de investiţii folosită pentru a reduce riscul fluctuaţiilor de preţ asupra valorii unui activ.

Este de aşteptat ca pierderile din tranzacţii să afecteze veniturile medii trimestriale ale JPMorgan. "Din cauza volatilităţii extreme, lucrurile s-ar putea înrăutăţi foarte uşor în acest trimestru, sau s-ar putea îmbunătăţi, şi ne aşteptăm la un nivel înalt de volatilitate şi în următorul trimestru", a adăugat Dimon.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°