Compania de dezvoltare imobiliară S IMMO din Austria, care deţine în Bucureşti centrul comercial Sun Plaza situat în cartierul Berceni, va investi 66 de milioane de euro în dezvoltarea unui proiect de birouri pe un teren aflat la o distanţă de 700 m de Piaţa Victoriei.
Austriecii, care au printre acţionari şi grupul Erste Bank, proprietarul BCR, au cumpărat de mai bine de cinci ani un teren pe Calea Griviţei, la intersecţia cu strada Buzeşti, iar acum par decişi să înceapă dezvoltarea a două clădiri de birouri de 6 şi 15 etaje, având o suprafaţă de 28.000 de metri pătraţi.
Numărul clădirilor de birouri aflate în prezent în construcţie în Bucureşti este destul de redus, în condiţiile în care gradul de neocupare este în continuare la un nivel ridicat, de 13-14%.
Cu toate acestea, în condiţiile în care pentru următorii ani nu sunt aşteptate prea multe livrări, unii dezvoltatori consideră că este un moment bun să investească, sperând totodată la o revenire economică susţinută.
Clădirile S IMMO vor avea denumirile The Mark (cea de 15 etaje) şi Podium şi vor dispune de 320 de locuri de parcare. Investitorii au desemnat firmele de consultanţă imobiliară Colliers şi Jones Lang LaSalle agenţi coexclusivi ai proiectului, care a fost "desenat" de firma de arhitectură Chapman Taylor.
În prezent, zona Buzeşti-Berzei este un imens şantier, pe aici urmând a fi construită o arteră ce va lega Piaţa Victoriei de Palatul Parlamentului şi, mai departe, va ajunge până la Piaţa Progresul.
Aceasta nu este prima investiţie a companiei S IMMO în piaţa de birouri din Bucureşti, în condiţiile în care austriecii au în portofoliu şi clădirea Sun Offices, situată în imediata vecinătate a mallului Sun Plaza. În acel imobil austriecii au atras printre chiriaşi firmele PepsiCo, Siepcofar (farmaciile Dona) şi Regina Maria, care operează o clinică privată. @N_