Peste 1.500 de persoane vor participa la RoNewMedia, cel mai mare eveniment al industriei online din Europa Centrală și de Est, găzduit în România, conform organizatorilor.
Compania Q2M, care organizează RoNewMedia, estimează un număr de peste 1.500 de participanți la eveniment. Organizatorii au vândut, deja, aproximativ 1.000 de bilete pentru festivalul de Internet care va avea loc la noul sediu al Bibliotecii Naționale din București, pe 16, 17 și 18 mai.
La eveniment vor participa peste 80 de speakeri, traineri și invitați din peste 60 de companii provenite din 15 țări. Printre companiile participante se numără nume precum Google, Microsoft, Skype, Yahoo, Reuters, BBC sau MSN. Evenimentul, care va dura trei zile, va însuma peste 35 de ore de conferințe și dezbateri, la care se adaugă 20 de ore de workshop-uriși 10 standuri expoziționale
În cadrul RoNewMedia va avealoc și IAB MIXX Awards, o prestigioasă competiție din domeniul advertising-ului, care are loc pentru prima oară la București, și în cadrul căreia s-au înscris, deja, 66 de campanii publicitare.
RoNewMedia se află la ultima sa ediție. Începând de anul viitor, evenimentul își va schimba numele și va deveni un eveniment regional, acoperind toată Europa Centrală și de Est.