Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) se va desfăşura în perioada 25 mai - 3 iunie şi va fi prezentată sub genericul "Crize. Cultura face diferenţa". Timp de zece zile, oraşul Sibiu se va transforma într-o scenă uriaşă reunind peste 2.500 de artişti din toate colţurile lumii.
"Programul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă tradiţia unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogată şi variată şi aduce publicului producţii reprezentative ale marilor companii din străinătate şi din România, spectacole de stradă în oraşul vechi, în biserici şi situri istorice, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, dar şi conferinţe, seminarii, expoziţii, lansări de carte, instalaţii şi ateliere de lucru, ce au loc atât în spaţii convenţionale, cât şi neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii" a anunţat Constantin Chiriac (foto 2), directorul Festivalului. Companii de renume din domeniul artelor spectacolului, regizori români şi străini, critici, operatori din turismul cultural, producători şi zeci de mii de spectatori se întâlnesc la Sibiu pentru a sărbători, pe parcursul a zece zile, creaţia şi creativitatea artistică în cadrul unui eveniment cultural ce urmăreşte promovarea reperelor valorice valabile la nivel mondial.
Tema din acest an a Festivalului încurajează artiştii şi oamenii de cultură să ofere o alternativă la perioada dificilă prin care trecem, iar programul acestei ediţii cuprinde spectacole ale unora dintre cei mai apreciaţi şi importanţi regizori de teatru de pe scena internaţională, oferind publicului din România şansa de a vedea producţii de excepţie. Cu siguranţă că unul dintre cele m