Guvernele de după 1990 au dat-o rău în bară la Ministerul Educaţiei. Ministrul plagiator Mang este doar un nume din lista prea lungă a personajelor lipsite de etică şi competenţă care au aterizat în fotoliul ministerial.

Şcoala nu a fost o prioritate pentru niciun partid care a deţinut puterea după 1990. În declaraţii electorale şi programe politice toţi au plasat educaţia pe o poziţie privilegiată, dar în fapte au tratat-o fără niciun respect. Numirea după ureche a unor miniştri complet incompetenţi sau imorali este doar o dovadă palpabilă a acestui fenomen. Toate guvernările au etalat în alegerea unor indivizi nepotriviţi pentru o misiune atât de importantă.

Cea mai importantă misiune, pentru că depinde viitorul nostru de succesul educaţiei.

Cele două alegeri nefericite ale prim-ministrului Victor Ponta pentru Ministerul Educaţiei nu sunt o dovadă a lipsei de „cadre" din USL. Sunt dovada faptului că nici acest prim-ministru nu pune preţul corect pe şcoală. Dacă pricepea ce rol vital joacă educaţia, alegea cu mai multă grijă omul care să o gestioneze.

Prima nominalizare a fost o persoană incompatibilă şi cu probleme în CV. A urmat Mang, un plagiator lipsit de etică şi moralitate, care acum oferă şi un spectacol penibil când acuză conspiraţii politice împotriva lui. Ce fel de om este acela care, aflat în faţa evidenţei unor texte copiate ad litteram, are tupeul să invoce scuze? Cum poate un astfel de individ să fie responsabil de sistemul care produce generaţiile viitoare?

Cea mai mare bătaie de joc la adresa viitorului nostru, comisă de politicieni, începe cu criteriile care au stat la baza alegerii miniştrilor şi se termină cu politizarea abjectă a şcolii româneşti, până în ultimul cătun, unde există o funcţie de director.

Politicienilor din toate partidele care au avut guverne le-a păsat de Educaţie nu