Principalul defect al democraţiei: votul universal. Cum n-o să găseşti mai mulţi amatori de Beethoven decât de manele, nici mai mulţi oameni avizaţi decât cu mintea aburită n-o să găseşti. Norocul democraţiei este că politicienii nu se ţin de promisiuni. Fac ce cred ei că trebuie să facă, mai bine, mai rău. Al doilea defect: de la o vreme, se apropie următorul ciclu electoral. Atunci, politicienii încep să facă ce au promis. Adică, numai prostii.

Să nu se înţeleagă că-mi doresc alt sistem. Adevărul – cel mai bun dintre cele proaste – s-a stabilit de mult.

Am renăscut din cenuşă. Nu mai stau trântit pe canapea. Mai stau eu, dar de lene – asta-i altceva.

Totuşi. Nu te lua la trântă cu timpul care trece, că ai să pierzi. Fiind neumblat de multă vreme, m-am lăcomit să fac pe jos drumul până pe Victoriei, la 22, dus-întors. Spre casă, dădeam să ies de pe Michelet, în dreptul casei lui Mihai Şora, urmată de a exuviilor, spunându-mi ce am să mă mai laud acasă, cât sunt de voinic. Nu mai aveam chiar mult: Icoanei, grădină şi stradă, Donici, până la tramvai. De acolo, o bucată de Maria Rosetti, Franzelari, colţul spre Spătarului – şi am ajuns. Aşa a şi fost, abia mai respirând.

Maxone al nostru a fost admis de universitatea de pe locul întâi în lume în domeniul ales de el, cu condiţia obţinerii unei medii anume la bacalaureat. „Acuma te pui cu burta pe carte”, i-am spus la telefon, ştiind că e cam lasă-mă să te las (ghici ciupercă cine îi e modelul!). Dar el a înţeles „cu burta la soare”, cum am aflat.

Din când în când, la intervale mari, ne reunim toţi trei şi, ca să ieşim din monotonie, ne ducem la restaurant. Aseară, în timp ce nu dormeam, mi-am zis ce bine, mâine ne ducem la restaurant! Acum mai am o oră până să mă pregătesc şi-mi spun ce-o fi cu noi, să ieşim, aşa, din casă – mai e şi frig –, ca să ne ducem la re