Statul Qatar continuă să facă achiziţii masive peste hotare, preluând o participaţie în grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell şi exprimându-şi interesul pentru a cumpăra acţiuni ale companiei petroliere italiene ENI.
Un purtător de cuvânt al Shell a confirmat vineri achiziţionarea de către Qatar a unei participaţii în compania Shell, dar a refuzat să precizeze cât de mare este aceasta.
Middle East Economic Survey anunţa recent că fondul suveran de investiţii din Qatar este în "'negocieri avansate" pentru a cumpăra o participaţie de 3-5% din Shell.
Conform datelor Reuters, o participaţie de 5% în Shell ar face ca statul Qatar să fie cel mai mare investitor individual.
După anunţarea informaţiilor, acţiunile Shell au urcat la bursa de la Londra cu 0,8%, la 20,66 euro.
La bursa de la Milano acţiunile ENI au crescut cu 1,2%, la 16,77 euro.
Qatar Investment Authority (QIA), fondul suveran de investiţii al emiratului Qatar, şi-a concentrat investiţiile pe Europa, unde deţine celebrul magazin londonez Harrods, un pachet de 1% din acţiunile grupului francez de lux LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton (care produce genţile Louis Vuitton bags, parfumurile Dior şi şampania Dom Pérignon) precum şi un pachet de 17% din acţiunile constructorului auto german Volkswagen, care deţine mărcile de lux Audi şi Lamborghini.
Sursa: Agerpres